Gabriel Garcia Marquez – Ştiri despre o răpire


30189_56205Roman scris în stil jurnalistic, departe de realismul magic caracteristic lui Marquez, „Ştiri despre o răpire” spune povestea dramatică a zece jurnalişti columbieni, răpiţi de o grupare de traficanţi de droguri, cunoscută sub numele de „Extrădabilii”.

Acţiunea romanului se petrece în anii 80, într-o Columbie aflată în plin război cu traficanţii de droguri, război accentuat mai ales de decizia Columbiei de a semna cu SUA tratatul prin care permitea extrădarea acestora.

Inspirat din fapte reale, bine documentat, romanul urmăreşte pas cu pas zilele de captivitate ale jurnaliştilor, tratativele purtate de guvern cu traficanţii conduşi de Pablo Escobar, Marquez evidenţiind perfect stările de tensiune, momentele critice în care conflictul pare imposibil de rezolvat.

Romanul este dinamic şi captivant, personajele sunt vii, stilul clar, dar, în pofida acestor calităţi, nu pot aşeza „Ştiri despre o răpire” alături de „Toamna patriarhului”.

Aşa că mă reîntorc la realismul magic şi sper să revin curând cu o recenzie despre „Un veac de singurătate”.

Mo Yan – Sorgul roşu


image_13694Acordarea premiului Nobel pentru Literatură în 2012 scriitorului chinez Mo Yan (Nu Vorbi), al cărui nume adevărat este Guan Moye, a provocat destule controverse în lumea literară. Principalele subiecte de discuţie au fost apartenenţa scriitorului la Partidul Comunist Chinez precum şi docilitatea acestuia faţă de regim. A fost acuzat de asemenea de pasivitatea pe care a arătat-o faţă de condamnarea lui Liu Xiaobo, critic literar chinez, scriitor şi activist pentru drepturile omului, care a primit premiul Nobel pentru Pace în 2010, acesta din urmă fiind închis pentru „îndrăzneala” sa de a propune reformă şi democraţie pentru poporul chinez.

Sorgul roşu” este cel mai cunoscut roman al lui Mo Yan. Acesta a fost ecranizat în 1987 în regia lui Zhang Yimou, fiind premiat un an mai târziu cu Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin.

Firul principal al romanului este lupta chinezilor împotriva „diavolilor” japonezi, în timpul celui de-al doilea război mondial, fir de care se prind poveşti, care mai de care mai brutale şi mai sfâşietoare, ale participanţilor la această luptă, o luptă care tinde să devină mai mult una pentru răzbunare decât pentru eliberare.

Acţiunea este poziţionată într-o zonă rurală a Chinei, unde sorgul este principala resursă de hrană a oamenilor. Acesta este utilizat pentru fabricarea rachiului şi pentru prepararea diferitelor fierturi. Dar în romanul lui Mo Yan, sorgul roşu, copt, căpăta dimensiuni mitice. El simbolizează sacrificiul chinezilor, sângele vărsat de aceştia în anii războiului.

Atmosfera romanului este sfâşietoare. Descrierea suferinţei umane este realizată cu o măiestrie desăvârşită. Pe lângă uimitoarea bogăţie a detaliilor, autorul aduce şi amprenta populară, o încărcătură nepreţuită de mituri şi poveşti, amintind, aşa cum am văzut că s-a mai remarcat, de romanele lui Gabriel Garcia Marquez.

Finalul expune misiunea scriitorului Mo Yan, care este în fapt misiunea oricărui scriitor, chinez sau de altă naţionalitate, aceea de a spune mai departe poveştile dureroase ale poporului său, de a nu permite ca ele să fie uitate: „La sud de Muntele Calului Alb şi de Râul Negru se mai află încă un fir de sorg roşu pur: dă-ţi toată silinţa de care eşti în stare ca să-l găseşti. Ţine-l sus în mâini, du-te apoi şi rătăceşte din loc în loc prin lumea ta plină de scaieţi, în care tigrii şi lupii bântuie-n voie, căci el îţi e ţie talisman, clanului nostru totem glorios şi simbol al spiritului tradiţional al ţinutului Gaomi din nord-est.”

Vă invit la lectură!

Simone de Beauvoir – Toţi oamenii sunt muritori


cover.php

Iată o carte care m-a pus pe gânduri. Romanul existenţialistei Simone de Beauvoir îl are ca personaj central pe Raymod Fosca, un nefericit care, într-un moment neinspirat al vieţii sale, ia decizia, la fel de neinspirată, de a bea o licoare a nemuririi.

Acţiunea romanului se desfăşoară aproximativ 600 de ani mai târziu, când destinul îi aduce faţă în faţă pe Regine, actriţă aflată în căutarea faimei, şi Fosca, bărbat misterios şi, mai ales…nemuritor.

Când Regine înţelege condiţia acestui om, pe care iniţial îl considerase nebun, în mintea sa înfloreşte o idee şi numai una: aceea de a rămâne vie în amintirea acestui bărbat pentru totdeauna : ”Dacă e adevărat, îşi va aminti de mine în vecii vecilor. Dacă e adevărat, iată-mă iubită de un nemuritor!”

Ambiţiile şi frământările acesteia pălesc însă în momentul în care Fosca începe, cu tristeţe, să îşi amintească evenimentele care s-au derulat pe parcursul celor aproape şase secole, evenimente importante în care a fost implicat.

Sentimentul care însoţeşte întreg romanul este cel de inutilitate, inutilitate a personajului principal care nu mai poate crea (el, nemuritorul înţelege efemeritatea creaţiilor umane) şi, prin urmare nu mai poate fi un om viu. Reuşeşte totuşi să revină la viaţă din când în când agăţându-se de idealurile persoanelor pe care le întâlneşte.

Finalul este unul amar. Regine nu are altă soluţie decât să-şi accepte statutul de „musculiţă, strop de spumă, furnică până la moarte.” Iar Fosca…Fosca nu mai poate dormi. Lui i-a mai rămas un singur lucru pe acest pământ pe care l-ar putea pierde: compania oamenilor: „Visez că nu mai există oameni, spuse el. Toţi au murit. Pământul este alb. Luna mai există încă pe cer şi luminează un pământ alb de tot. Sunt singur, cu şoarecele.”

 

 

Italo Calvino – Cavalerul inexistent


Italo Calvino - Cavalerul InexistentAm ales o carte uimitoare pentru a deschide anul 2013. “Cavalerul inexistent” al lui  Italo Calvino este, aşa cu reiese şi din titlu, un roman cavaleresc, a cărui acţiune se petrece în Franţa Medievală. Caracteristica principală a acestui roman este însă actualitatea ideilor sale, care nu sunt oferite de-a gata cititorului ci sunt  ascunse cu iscusinţă în întâmplări care mai de care mai amuzante.

Un exemplu este prezenţa interpreţilor în timpul unei bătălii, scopul lor fiind acela de a traduce cuvintele pe care soldaţii armatelor angajate în confruntare şi le adresează unii altora. Autorul ţine să specifice că aceştia ştiau să traducă un număr mare de înjurături în mai multe limbi .

Romanul este, în esenţă, o critică subtilă a societăţii de azi, în centrul său aflându-se drama cavalerului inexistent, întruchiparea ordinii şi a corectitudinii, care însă se confruntă cu o problemă: el poate fi dar nu poate exista. La polul opus se află Gurdulu, scutierul său, care este personificarea formei fără fond, atât de întâlnită în toate domeniile actuale.

Cavalerul inexistent este perfecţiunea însăşi, desigur imposibil de atins, de aceea el este invidiat de ceilalţi cavaleri. Totodată Bradamante, femeia amazoană atât de dorită de colegii săi de arme, este îndrăgostită iremediabil de acesta.

Umorul lui Calvino este exploziv. Scenele în care Gurdulu nu înţelege că el trebuie să mănânce ciorba şi nu ciorba pe el, sau că nu marea trebuie să stea în el, ci el în mare sunt de-a dreptul hilare.

Ritmul romanului este galopant. Autorul alege să se concentreze exact pe ceea ce are de spus şi, de aceea, în unele momente grăbeşte cursul povestirii, lucru deloc deranjant.

Pe mine această carte ingenioasă m-a fermecat, aşa că nu pot decât să vă invit la lectură.

TOP 10 – Cele mai frumoase cărţi pe care le-am citit în 2012


10. Nadine Gordimer – Nimeni alături de mine

 9. Salvador Dali – Jurnalul unui geniu

 8. Zaharia Stancu – Desculţ

 7. John Steinbeck – Către un zeu necunoscut

 6. Herta Muller – Regele se-nclina şi ucide

 5. Orhan Pamuk – Viaţa cea nouă

 4. Emile Zola – Bucuria de a trăi

 3. Mircea Eliade – Huliganii

 2. Gellu Naum – Zenobia

1. Gabriel Garcia Marquez – Toamna patriarhului

Sorana Georgescu-Gorjan – Aşa grăit-a Brâncuşi


O culegere trilingvă extraordinară publicată de fiica inginerului Ştefan Georgescu-Gorjan, autorul concepţiei tehnice a Coloanei fără sfârşit, în care aceasta a adunat şi grupat un număr impresionant de cugetări şi aforisme brâncuşiene.

Pentru mine această carte a fost o revelaţie, o poartă uriaşă care s-a deschis spre simţămintele şi frământările celui care continuă să mă bântuie cu magica pasăre a văzduhului.

Profunzimea gândirii acestui artist care a ales să sculpteze poezia nu poate decât să inspire, să redea cititorului momentele de contemplare şi de eliberare pe care viaţa cotidiană i le-a îndepărtat.

Cugetările se regăsesc în limbile română, franceză şi engleză, majoritatea traduse şi adaptate de autoare, grupate cu grijă de aceasta în funcţie de temele tratate. Brâncuşi a preferat limba galilor pentru a-şi expune gândurile, şi adevărul e că ideile sale sună magnific în franceză. Engleza mi s-a părut oarecum nepotrivită, prea barabara pentru a exprima idei atât de înalte. Dar limba cea mai intimă, limba în care şi-a scris tristeţile şi dorul, a fost desigur româna.

Aceasta este o carte care m-a marcat, o carte pe care o aşez printre cele mai bune cărţi citite anul acesta şi pe care o recomand cu căldură.

CITATE:

Nimic nu poate creşte la umbra marilor copaci.”

De fapt, ce este o femeie? Un zâmbet, nişte cârpe, fard pe obraji. Dar nu aceasta este „femeia”.”

Dar sculptura este apă, apă.”

Îmi place cercul că se-nvârteşte

 Şi-mi place pătratul că nu se clinteşte.”

Timpul perfecţionează spiritul omenesc şi spiritul cere el însuşi aceasta.”