Émile Zola – Bucuria de a trăi


Nu mai citisem de mult timp literatură franceză, aşa că m-am zis că un roman de-al lui Zola ar pica bine. Şi chiar aşa a fost!

Romanul ăsta mi-a căzut în mână fix în această perioadă a vieţii mele în care una dintre temele dezbătute între coperţile sale mă frământa cel mai tare: inutilitatea existenţei  în condiţiile universului imperfect, imperfecţiune dată în principal de mijloacele sale barbare de a-şi menţine echilibrul.  Deşi  paginile sunt însoţite de la început până la sfârşit de optimismul personajului central, ororile şi cruzimea vieţii şi a naturii răzbat zdruncinând peisajul micuţului sat de la malul mării.

În centrul atmosferei tensionate, fără prea multe episoade de acalmie, încearcă să trăiască două personaje antitetice, Pauline – întruchiparea curajului şi a umanităţii, calităţi ce contrastează uneori cu crizele sale de gelozie, şi Lazare – omul delăsător, mereu în căutarea unui drum pe care nu îl găseşte, mereu dezamăgit, profund marcat de ideile lui Schopenhauer şi măcinat de frica de moarte.

Mesajul romanului , “Prost trebuie să mai fii ca să te omori!”,  încurajează lupta pentru supravieţuire în această furtună a vieţii, deşi Zola demonstrează fără drept de apel în cele aproape 400 de pagini ale romanului că, oricât de optimist ai fi, viaţa îţi găseşte mereu punctul slab pentru a te zdruncina.

Reclame

Un gând despre „Émile Zola – Bucuria de a trăi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s